Archive for the ‘Dragoste’ Category

h1

Vampiri, vampiri şi…iar vampiri!

aprilie 24, 2010

Zilele astea a apărut trailerul pentru Saga Amurg – ECLIPSA, film ce va apărea şi în România în iulie 2010. Mi se pare mult mai reuşit decât teaser trailerul, dar tot sunt de părere că se putea mai bine. În orice caz, sper să nu o dea în bară şi cu filmul ăsta (LUNĂ NOUĂ m-a dezamăgit).

Altă noutate pentru fanii cărţilor/filmelor/serialelor cu vampiri este faptul că, în mai puţin de o lună, la editura Leda apare volumul 2 din seria Academia Vampirilor, de Richelle Mead. Se numeşte INIŢIEREA, este tradus tot de Cătălin Pruteanu, are 384 de pagini, e cartonată şi va costa 44,90 lei (33,68 lei dacă o precomandaţi).

Un atac inopinat al strigoilor pune pe jar toată Academia Sf. Vladimir, care îşi trimite în grabă elevii într-o vacanţă obligatorie la schi. Dar peisajul mirific de iarnă şi staţiunea elegantă din Idaho nu oferă decât un iluzoriu sentiment de siguranţă. Cum trei dintre elevi fug din cantonament pentru a-i ataca la rândul lor pe oribilii strigoi, Rose şi Christian îşi unesc eforturile pentru a le sări în ajutor. Numai că eroismul are preţul lui…

h1

În curând la Leda…

aprilie 8, 2010

FURIA
Jurnalele Vampirilor- volumul 3
de L. J. Smith

Traducere de Mirella Ascente.
Cartonată, 13×20 cm
39,90 LEI

Avertisment: DRAGOSTEA POATE SĂ UCIDĂ!

Elena a devenit vampir. Acum îi aparţine lui Damon şi lumii lui întunecate. Dar când în cele din urmă îşi aminteşte că adevărata ei iubire eşte Stefan, un duşman nou şi puternic apare în Fells Church…iar cei trei vor trebui să-şi unească forţele într-o bătălie mortală.

PRECOMANDĂ ACUM  FURIA CU O REDUCERE DE 25%!

https://i0.wp.com/www.dragonslair.dk/dlCart/dlimages/BloodPrice.jpgDe asemenea, am aflat de pe blogul editurii Leda că va apărea şi la noi seria BLOOD BOOKS/CĂRŢILE SÂNGELUI, de Tanya Huff. Fanii cărţilor cu vampiri se vor putea delecta în curând cu primul volum, PREŢUL SÂNGELUI (BLOOD PRICE).

Seria Blood Books a debutat în 1991 şi  cuprinde cinci romane: Blood Price, Blood Trail, Blood Lines, Blood Pact şi Blood Debt, publicate până în 1997 şi un volum de povestiri, Blood Bank, publicat în 2006.

A început cu sânge şi moarte. Iar Vicki Nelson, detectiv privat, a fost de faţă. Victima a fost spintecată brutal, inuman. Muncă murdară. A trebuit să-i acopere cadavrul cu haina ei. Asta a implicat-o într-un oarecare fel. Acum Vicki este prinsă într-o căutare mortală a unui criminal în masă cu un apetit inuman pentru mutilare şi distrugere. Iar ajutorul ei în acest caz nu face nimic pentru a-i domoli presimţirile rele ce se simt din ce în ce mai mult. Dar apoi,  cu o fiinţă de o răutate nemaivăzută umblănd prin oraş, numai Vicki Nelson s-ar alia cu Henry Fitzroy, copilul nelegitim al lui Henry VIII şi în acelaşi timp un vampir de cinci sute de ani.

h1

Gazda, de Stephenie Meyer – recenzie

martie 21, 2010

https://i0.wp.com/www.cartiabc.ro/images/D/gazda.jpgCred că dacă aş fi citit GAZDA fără să cunosc autorul cărţii nu mi-ar fi trecut prin cap că cea care a scris-o este nimeni alta decât Stephenie Meyer, autoarea celebrei serii Amurg.

Citind Gazda (editura Rao) care nu are prea multe în comun cu Amurg, am ajuns la concluzia că Stephenie Meyer este o scriitoare mai complexă decât lăsase să se vadă, fiind în stare să abordeze subiecte total diferite de cele ale poveştilor de dragoste dintre vampiri (vegetarieni) şi adolescente (îndrăgostite până peste cap de cei din urmă). Ei bine, Gazda nu mai este o carte pentru adolescenţi. Deşi, dacă stai să o studiezi cu atenţie, regăseşti şi o parte din stilul pe care Meyer l-a folosit pentru a scrie Amurg, cele două cărţi rămân în continuare foarte diferite.

Şi ca să nu o mai lungesc mult făcând comparaţii cu Amurg, o să încerc să scriu o recenzie obiectivă pentru Gazda.

Deşi este catalogat drept roman SF, Gazda este o carte în care regăsim cu siguranţă şi multe alte genuri, fiind şi un roman de dragoste, de psihoanaliză şi o adevărată dramă a furtului de identitate. O să spun de acum lucrul care nu mi-a plăcut la această carte: lipsa acţiunii într-o mare parte din carte. Eu cred că acest roman ar fi putut fi încadrat la jumătatea numărului de pagini pe care îl are (700). În rest, nu am nicio obiecţie de făcut.

Oamenii, şi o mulţime de alte specii, sunt acaparaţi de suflete, organisme ce fură identitatea, însă totuşi se adaptează foarte bine în corpurile gazdelor lor. Şi astfel, Meyer creează un univers apocaliptic, un univers în care omenirea este denaturată, iar oameni nu mai sunt defapt decât nişte biete fiinţe lipsite de voinţă, parazitate de aceste forme de viaţă numite suflete.

Privind din punctul de vedere al unui suflet şi analizând situaţia subiectiv, poţi considera că Pământul a devenit un loc mai bun, căci paraziţilor nu le stă în fire să fie violenţi, nepăsători, egoişti sau lipsiţi de unitate şi dragoste (însuşiri care caracterizează o mare parte din oamenii de azi). Dar, aşa cum cred şi grupările rebele de oameni ce au continuat să supravieţuiască neafectaţi ascunşi pe propria planetă, modul în care sufletele fac ordine în Univers nu este deloc o soluţie.

Toată frumuseţea cărţii o reprezintă excepţia de la regulă, pe care Meyer a folosit-o tocmai asupra personajului principal, Melanie Stryder, un om mult mai rezistent decât ceilalţi. Mel nu este controlată de Wanda, sufletul ce s-a infiltrat în ea. Cele două împart mai degrabă trupul şi ajung să funcţioneze împreună într-o relaţie simbiotică. Este foarte interesant modul în care cei doi- om şi suflet- comunică şi interacţionează, împărţind totul şi ajungând să aibă un sentiment reciproc de prietenie adevărată.

Melanie, sau Wanda, evadează din comunitatea de suflete şi pornesc în căutarea prietenilor umani ai lui Mel. Dacă căutarea lor a dat roade, aflaţi voi, citind Gazda, de Stephenie Meyer. Eu zic că merită să renunţaţi la idei preconcepute (dacă aveţi aşa ceva) şi să încercaţi măcar să răsfoiţi Gazda într-o librărie, apoi, dacă nu vă place, să o lăsaţi la loc. Eu sunt împăcat să ştiu că am recomandat-o ca pe o carte care nu are legătură cu restul romanelor (Amurg, Amurg, Amurg!)  lui Stephenie Meyer.

În încheiere vreau să precizez că mi-a plăcut mult traducerea cărţii, mai ales de la capitolul 29 până la sfârşit. 🙂

h1

Teaser trailer pentru Saga Amurg: Eclipsa!

martie 11, 2010

Pe 02 iulie 2010 al treilea film din Saga Amurg, ECLIPSA, va avea premiera în cinematografele din România! Până atunci, vă puteţi bucura de teaser trailerul filmului, care tocmai a apărut pe internet.

Prietenia Bellei cu vârcolacul Jacob nu este deloc pe placul lui Edward Cullen, dar primejdia în care se află Bella, ameninţată de Victoria şi de vampirii nou-născuţi creaţi de aceasta, îi apropie pe Edward şi pe Jacob şi duce chiar la o alianţă între vampiri şi vârcolaci.

Bella suferă neputând răspunde dragostei lui Jacob, dar trebuie să-şi urmeze pasiunea: să fie împreuna cu Edward oricât de mare ar fi preţul pe care trebuie să-l plătească. Pentru asta însa trebuie să rupă legăturile cu lumea oamenilor, pas pentru care nu este încă pregătită.

Ce părere aveţi?

h1

Precomandă Academia Vampirilor

martie 8, 2010

UPDATE: Click aici pentru capitolul doi din carte!

Luna asta la editura LEDA trebuie să apară primul volum din ACADEMIA VAMPIRILOR de Richelle Mead.

Volumul este tradus de Cătălin Pruteanu, este cartonat, 384 de pagini şi costă 44,90 lei. Poate fi precomandat de aici cu reducere de 25%, la 33,68 lei.

Doar cea mai bună prietenă te poate apăra de duşmanii tăi nemuritori.

Academia Sf. Valentin nu e o şcoală ca oricare alta, ci un loc secret, ascuns în străfundurile pădurilor din Montana, în care moroii (vampiri vii şi muritori) sunt educaţi în tainele magiei, iar tinerii dhampiri (jumătate oameni, jumătate vampiri) sunt antrenaţi să-i apere de atacurile sângeroase ale strigoilor (morţi vii), cei mai înspăimântători şi mai periculoşi vampiri.

Autoarea, Richelle Mead, spune că s-a inspirat din mitologia românească. Urmăriţi acest interviu pentru mai multe informaţii:

h1

LUPTA (Jurnalele Vampirilor, volumul 2), în curând la Leda!

februarie 20, 2010

Doar ce am văzut siteul de precomandă al volumul 2 din Jurnalele Vampirilor, de L.J. Smith, intitulat LUPTA. Coperta este la fel de frumoasă ca şi cea a primului volum, TREZIREA. Parcă nici nu am apucat bine să aflu de această serie că editura Leda scoate al doilea volum. Chiar m-am mirat că s-au mişcat aşa de rapid.

În liniştitul orăşel Fells Church lucrurile se precipită Damon este mai nerăbdător şi mai hotărât ca oricând s-o facă pe Elena partenera lui, Regina Întunericului. Elena, tot mai vulnerabilă, se confruntă cu uneltirile lui Caroline şi ale lui Tyler, în vreme ce Stefan înţelege că trebuie să-şi calce jurămintele şi să-şi înfrunte pe viaţă şi pe moarte fratele. Dar povestea ia o întorsătură neaşteptată…

Lupta este tradusă de Liviana Tane, are 256 de pagini, format 12×20 cm şi este cartonată. Va fi disponibilă la un preţ de 38,90 lei, sau cu o reducere până la 29,17 lei pe siteul de precomandă.

Sper că le-am făcut o bucurie fanilor acestei serii!

h1

„Saga Amurg: Lună Nouă” pe DVD

februarie 19, 2010

Actualizare: Mulţumită echipei ProVideo am făcut rost de o imagine mai bună cu DVD-ul şi am mai aflat câteva informaţii. DVD-ul Saga Amurg- Lună Nouă poate fi deja precomandat de aici la un preţ de 49, 99 RON. Precomandând DVD-ul ai şansa să câştigi şi un premiu.

Iată o veste bună pentru împătimiţii filmelor din saga Amurg (şi a cărţilor, bineînţeles). Al doilea film din Saga Amurg, LUNĂ NOUĂ, va fi disponibil în curând (peste aproximativ o lună) şi pe DVD, mulţumită companiei ProVideo.

Deocamdata toate detaliile de care am reusit să fac rost sunt că imaginea va avea dimensiuni 16: 9, iar sunetul va fi Stereo Digital 5.1. Nu cred că este vorba de ediţia pe două discuri a filmului, însă o să postez în curând mai multe informaţii.

h1

Jurnalele Vampirilor, volumul I – TREZIREA, în curând în librării!

februarie 2, 2010

Noi veşti despre Jurnalele Vampirilor! Primul volum, TREZIREA, se va găsi în librării după 12 februarie şi deja poate fi precomandat online cu o reducere de 25% de aici. TREZIREA este tradusă din limba engleză de Mirella Ascente, are 288 de pagini (cartonată) şi va costa 39,99 lei.

În primul rând, puteţi citi aici un fragment din primul volum. Sinopsisul şi încă nişte informaţii mai jos…

Un triunghi amoros mortal străbate timpul, din Florenţa sfârşitului de veac cincisprezece până într-un orăşel american din zilele noastre — povestea iubirii adolescentine între doi fraţi vampiri şi frumoasa fată împărţită între dragostea lor.

ELENA

Fata cu ochi albaştri de nestemată şi păr de aur, întotdeauna Regina Balului, cea care poate avea orice băiat îşi doreşte.

STEFAN

Distant şi misterios, pare să fie singurul  băiat care îi poate rezista Elenei, deşi încearcă din răsputeri să o apere de ororile trecutului său tragic.

DAMON

Sexy, periculos şi mânat de dorinţa de a se răzbuna pe Stefan, fratele pe care îl  învinuieşte că l-a trădat. Hotărât să o aibă pe Elena, e în stare să omoare pentru ea.

Povestea seriei Jurnalele Vampirilor de L.J. Smith începe în Italia renascentistă, când fraţii Damon şi Stefan Salvatore se îndrăgostesc de o frumoasă vampiriţă numită Katherine. Iubindu-i pe amândoi, Katherine alege să se sinucidă, iar cei doi rămân neconsolaţi şi duşmani pe veci, căci şi ei au devenit nemuritori.

Câteva secole mai târziu, povestea se repetă. Cei doi fraţi ajung în micul orăşel Fell’s Church, Virginia, unde se îndrăgostesc de Elena Gilbert, cea mai frumoasă şi populară fată din liceu care seamănă izbitor cu Katherine.

TREZIREA va apărea la editura Leda, parte a Grupului Editorial Corint. Pentru mai multe detalii despre autoarea seriei accesaţi siteul www.ljanesmith.net .

h1

Bookspot Top 2009

decembrie 28, 2009

Parcă ieri scriam topul Bookspot pentru anul 2008, că a şi venit timpul să scriu un nou top, de această dată pentru 2009, şi să vă urez tuturor un an nou fericit!

Anul trecut pe primul loc se situa Greşeala Vraciului, de Joseph Delaney, urmată imediat de Tunele 2- În Adâncuri. Acum lucrurile stau cam aşa…

Locul 10

SACRIFICIUL VRACIULUI, de Joseph Delaney (editura Corint Junior)

Mi-e greu să pun Sacrificul Vraciului pe locul 10, dar la fel de greu şi să pun celelalte cărţi pe alte locuri. Nu mi-a displăcut, dar parcă nu a fost nici la fel de bună ca primele (deşi iniţial am afirmat că a fost la fel de bună). Oricum , am încredere în Delaney şi sunt sigur că volumul şapte ne va întrece aşteptările.

Locul 9

TÂNĂRUL SAMURAI- CALEA RĂZBOINICULUI, de Chris Bradford (editura Corint Junior)

Nu credeam că îmi vor place atât de mult vieţile samurailor! Am citit cartea în două zile şi mi-a plăcut de la cap la coadă!

Locul 8

CHARLIE BONE ŞI CĂLĂTORUL ÎN TIMP, de Jenny Nimmo (editura Corint Junior)

Chiar mi-a plăcut continuarea aventurilor lui Charlie Bone, un fel de Harry Potter, dar totuşi diferit din foarte multe puncte de vedere. Cred că o să mai dureze ceva până la continuare…

Locul 7

SAGA AMURG, de Stephenie Meyer (editura Rao)

Cele patru cărţi din Saga Amurg au provocat şi în România un adevărat fenomen! Nu sunt obsedat de această serie, nici nu mi se pare chiar aşa de bună cum li se pare altora, însă merită şi ea un loc de onoare în top.

Locul 6

ENIGMA PORTALULUI BLESTEMAT, de P.B. Kerr (editura Corint Junior)

Aproape că uitasem să includ în top această carte, care m-a fermecat, la fel ca şi restul cărţilor din seria Copiii Lămpii Fermecate. Recomand această serie tuturor!

Locul 5

EXPEDIŢIA, de Angie Sage (editura Corint Junior)

Şi această carte a fost foarte bună, continuând în acelaşi stil captivant aventurile lui Septimus Heap. Anul viitor apare Sirena, următorul volum din serie!

Locul 4

STĂPÂNUL INELELOR, de J.R.R. Tolkien (editura Rao)

Merita un loc mai bun în top, dar încă nu am terminat de citit seria (ruşine mie) şi nu m-am putut hotărî. În orice caz, pot spune despre Stăpânul Inelelor că este o carte foarte complexă, descrisă atât de bine încât pare reală. Totuşi limbajul lui Tolkien este un pic mai dificil, aşadar cred că această serie este indicată cititorilor mai mari (peste 12 ani).

Locul 3

TUNELE 3- ÎN CĂDERE LIBERĂ…, de Roderick Gordon şi Brian Williams (editura Corint Junior)

Seria Tunele rămâne una dintre preferatele mele, iar modul în care s-a încheiat Tunele 3 m-a făcut să aştept cu nerăbdare următoarea carte din serie, Closer.

Locul 2

JOCURILE FOAMEI şi SFIDAREA, de Suzanne Collins (editura Nemira)

Jocurile Foamei m-a fascinat. Sfidarea a fost mai bună decât Jocurile Foamei. Dacă începutul nu părea chiar aşa de promiţător, ei bine, până la sfârşit, aveam parte de o acţiune atât de alertă şi captivantă încât nu mai puteam să mă opresc din citit!

Locul 1

ACADEMIA COŞMARURILOR, de Dean Lorey (editura Corint Junior)

Cartea asta m-a fascinat, iar stilul mi-a amintit mult de Harry Potter! Am citit şi volumul doi din serie, care a fost cel puţin la fel de bun. O serie grozavă, pe care o recomand în special băieţilor!

Pentru restul topului, doar urmăriţi articolele mele de pe blog. Însă cărţile din top 10 se află defapt pentru mine toate pe locul 1.

h1

În curând la editura LEDA- JURNALELE VAMPIRILOR şi ACADEMIA VAMPIRILOR

decembrie 18, 2009

Anul 2010 se anunţă unul bogat în apariţii pe gustul fanilor Trueblood/Vampirii Sudului şi Twilight/Amurg. Editura LEDA va lansa pentru iubitorii genului două serii noi – JURNALELE VAMPIRILOR de L.J. Smith şi ACADEMIA VAMPIRILOR de Richelle Mead!

Următorul Twilight: ACADEMIA VAMPIRILOR – romance paranormal şi urban fantasy pentru adolescenţi şi nu numai, în 2010 la Editura LEDA

https://i0.wp.com/3.bp.blogspot.com/_1nk47kaTw6A/SjNCHXSUgJI/AAAAAAAACoQ/3covGzmSvzU/s400/Vampire+Academy+Series.jpg

Primele patru volume din seria ACADEMIA VAMPIRILOR de Richelle Mead au intrat recent în portofoliul Editurii LEDA, urmând să debuteze pe piaţa românească în luna martie a anului următor. Frecvenţa de apariţie va fi de un volum la două luni. Aşadar ne dorim ca volumul al doilea să fie lansat la târgul de carte din vară, Bookfest, care va avea loc la începutul lunii iunie 2010.

Superstiţiile şi folclorul românesc par a  inspira, printre altele, seria ACADEMIA VAMPIRILOR de Richelle Mead. Două rase de vampiri bântuie lumea noastră, fiind în permanent război una cu alta. Prima este cea a moroilor – The Moroi, care sunt vii şi stăpânesc magia, iar cea de-a doua e cea a strigoilor – The Strigoi, care sunt morţi vii şi răi, hrănindu-se cu sânge nevinovat.

Rose Hathaway, o fată semi-vampir, se instruieşte să devină gardă de corp pentru o prinţesă-moroi. Antrenamentul ei pentru lupta cu strigoii e unul dur şi plin de primejdii, însă adevăratul pericol ar putea veni de la o idilă tăinuită şi interzisă …

JURNALELE VAMPIRILOR de L. J. Smith

Avertisment: LOVE CAN KILL!

https://i0.wp.com/www.cclc.vic.gov.au/images/bookrev/vampire%20diaries.jpgvampdiaries3.jpg image by chosenbuffy100Între AMURG şi TRUEBLOOD, dar cu cel puţin un deceniu înaintea amândurora

Iubirea ADOLESCENTINĂ dintre o MURITOARE şi un VAMPIR – ORIGINALUL!!!

Primele 4 titluri ale cărţilor din seria lui L. J. Smith vor fi publicate de Editura LEDA, începând cu luna februarie 2010.

Povestea seriei JURNALELE VAMPIRILOR de L.J. Smith începe în Italia renascentistă, când fraţii Damon şi Stefan Salvatore se îndrăgostesc de o frumoasă vampiriţă numită Katherine. Iubindu-i pe amândoi, Katherine alege să se sinucidă, iar cei doi rămân neconsolaţi şi duşmani pe veci, căci şi ei au devenit nemuritori.http://kalafudra.files.wordpress.com/2009/03/furydarkreunion.jpg

Câteva secole mai târziu, povestea se repetă. Cei doi fraţi ajung în micul orăşel Fell’s Church, Virginia, unde se îndrăgostesc de Elena Gilbert, cea mai frumoasă şi populară fată din liceu care seamănă izbitor cu Katherine…

Un triunghi amoros mortal ─ povestea fraţilor vampiri şi a frumoasei fete împărţită între dragostea lor.

Deşi nici cărţile şi nici serialul nu sunt încă pe piaţa românească, există un forum creat de fanii seriei/serialului: www.vampirediaries.forumz.ro

Cărţile din seria The Vampire Diaries au fost transpuse într-un serial de televiziune lansat în 2009 de CW TV (un joint-venture între CBS şi Warner Bros).