Archive for Noiembrie 2008

h1

Copiii Lămpii Fermecate- Enigma Portalului Blestemat

Noiembrie 28, 2008


Aceasta e coperta volumului 5 din seria de succes „Copiii Lămpii Fermecate” de P. B. Kerr. Cartea se va numi The Eye Of The Forest, în română Enigma Portalului Blestemat. În catalogul Corint 2008-2009 pe care l-am luat de la Gaudeamus scrie că va fi lansată în martie 2009.

Anunțuri
h1

Poveştile Bardului Beedle – acum şi în română!

Noiembrie 24, 2008


După ce v-am anunţat că librăria NAUTILUS aduce în România volumul „The Tales of Beedle the Bard” de J.K. Rowling, vin cu o veste nouă, şi mai bună. Editura Egmont Romania a primit drepturile exclusive de a traduce, tipări şi distribui cartea „Poveştile bardului Beedle”
în limba română. Aceasta va fi pusă în vânzare începand cu data de 4 decembrie 2008, iar preţul de vânzare recomadat de Egmont este de 25 de lei, 4.5 lei din acestă sumă fiind donaţi către Children’s High Level Group, organizaţie ce luptă pentru îmbunătăţirea vieţii copiilor instituţionalizaţi din Europa.

Mulţumesc Veritaserum România pentru informare!

h1

La târgul Gaudeamus s-au lansat o mulţime de noi cărţi!

Noiembrie 22, 2008

„Brisingr” (Christopher Paolini, editura RAO), „Copiii Lui Hurrin” (J.R.R. Tolkien, editura RAO), „Urme În Timp” (Petru Popescu, editura CORINT), „Tunele 2: În Adâncuri” (R. Gordon şi B. Williams, editura CORINT)… toate aceste sunt unele dintre cele mai importante cărţi care s-au lansat la Târgul de Carte de Învăţătură Gaudeamus.
Pe lângă aceste cărţi, eu am mai achiziţionat şi alte două titluri: „Pulbere de Stele” de Neil Gaiman (editura TRITONIC) şi „Peter Pan în Haine Stacojii” de Geraldine McCaughrean (editura CORINT).

h1

Roderick Gordon şi Brian Williams în România

Noiembrie 22, 2008

Aşa cum v-am promis, scriu aici un articol pentru cei care nu au avut norocul să ajungă la târgul Gaudeamus din Bucureşti (la Romexpo), unde a avut loc lansarea cărţii „Tunele 2: În Adâncuri”. Lansarea, după cum bine-ştiţi, s-a ţinut în prezenţa celor doi autori englezi: Roderick Gordon şi Brian Williams. Cei doi autori au semnat zeci de autografe, au povestit un pic despre cărţile lor şi au făcut poze cu zecile de fani înfocaţi. Mai jos va arăt nişte poze făcute de mine:Autorii ne-au povestit cum au început ei să scrie primul volum din „Tunele” (intitulat iniţial „The Highfield Mole”) pe masa din bucătăria lui Roderick, încurajaţi de Sophie, soţia acestuia (care a fost şi ea prezentă la această lansare). Ce mi-a plăcut mie este faptul că pe lângă autograf, Brian le mai şi desena câte o ciupercă-zburătoare (flying-mushroom) fanilor, uneori chiar o ciuperca marinar. Sesiunea de autografe a durat foarte mult timp, însă am reuşit şi eu să mă aleg cu autografe pe ambele volume. Şi Dan Doboş, traducătorul seriei a fost prezent la eveniment. Roderick Gordon şi Brian Williams spun că pentru ei tot ceea ce au realizat li se pare încă un vis sau o minciună pusă la cale de editorul cărţii, Barry Cunningham de la Chicken House, cel care a publicat şi cărţile lui J.K. Rowling. Sper că Roderick şi Brian vor mai veni în România! Ei spun că le-a plăcut foarte mult şi că nu se aşteptau să aibă atât de mulţi cititori aici.

h1

Acţiunea Cronicilor Wardstone în România

Noiembrie 21, 2008


Nu e o minciună. Joseph Delaney a scris pe blogul său că vrea ca în volumul 8 al Cronicilor Wardstone acţiunea să aibă loc în România, mai exact în Transilvania, aşa zisa regiune a vampirilor precum Vlad Ţepeş. Joseph a fost inspirat de către Castelul Bran, pe care l-a vizitat când a fost în România, spre Braşov. Uitaţi şi un fragment esenţial din articolul original, în limba engleză:

„The visits to Australia and New Zealand went really well and they were followed by a tour of America (six cities in two weeks) and a short tour of Romania. So I’ve been really busy but it was great to see those countries and talk to readers of the series. In Romania I was taken to Transylvania and toured Bran Castle a place that ‘Vlad the Impaler’ once visited. There I got lots of inspiration for a future book. The ‘Spook’s Sacrifice’ (Book Six) is mostly set in Greece. In Book seven we’ll return to the County but I am seriously considering setting Book Eight in Transylvania. As I write the ‘Spook’s Bestiary’ I’m developing the mythology further and there will be three places on the earth where dark forces are most likely to stir; three places where portals to the dark are most easily opened. They are: Greece, Romania and, of course, the County.”

Să sperăm că Joseph Delaney îşi va menţine ideea şi că vom avea parte de o a opta carte în care aventura lui Tom să ia loc în România.

Mulţumesc Shauki pentru informaţii!

h1

Poveştile Bardului Beedle în România!

Noiembrie 17, 2008

Nu, nu este o glumă! Şi pe mine mă miră faptul că lunile astea se lansează atâtea cărţi mult aşteptate. O veste bună vine din partea lui Rareş, via Veritaserum România. Cartea intitulată „Poveştile Bardului Beedle”, va fi lansată în străinătate şi în România pe 4 decembrie, la librăria NAUTILUS. Din câte am înţeles, cartea nu va fi tradusă momentan. Este versiunea originală, în limba engleză. Presupun că ştiţi cu toţii că „Tales Of Beedle The Bard” (titlul cărţii în limba engleză) este scrisă de faimoasa J. K. Rowling, autoarea seriei de succes „Harry Potter”. Aceste 5 scurte poveşti sunt un fel de legende sau basme din lumea vrăjitorilor. Toate au câte o morală, asemănându-se cu nişte fabule. În engleză, ele poartă următoarele denumiri:

  1. „The Wizard and the Hopping Pot”

  2. „The Fountain of Fair Fortune”

  3. „The Warlock’s Hairy Heart”

  4. „Babbitty Rabbitty and her Cackling Stump”

  5. „The Tale of the Three Brothers”

Uitaţi şi coperta cărţii:


Mai multe informaţii puteţi afla la adresa de e-mail rezervari@nautilus.ro, de unde puteţi şi precomanda cartea. Preţul cărţii nu se ştie încă (în străinătate costă în jur de 7 lire, adică 35 LEI).


h1

Luna noiembrie – luna lansărilor!

Noiembrie 16, 2008

Luna noiembrie pare a fi o luna dedicată lansărilor de carte. Da, în această lună se vor lansa trei cărţi foarte interesante, pe care eu doresc să le achiziţionez cu siguranţă. Prima dintre ele este „Tunele 2: În Adâncuri”, despre care am mai vorbit pe blog. Lansarea ei se face pe 22 noiembrie, la standul CORINT de la târgul Gaudeamus (la Romexpo Bucureşti),la ora 16:00. Lansarea se face în prezenţa autorilor: Brian Williams şi Roderick Gordon.


A doua lansare importantă este aceea a cărţii „Brisingr”. Carte scrisă de tânărul autor Christopher Paolini va fi lansată luna aceasta (nu ştiu exact data, probabil tot la târgul Gaudeamus) la editura RAO.


Se lansează şi cartea „Copiii Lui Hurrin” de J. R. R. Tolkien, carte pe care toţi „tolkieniştii” trebuie să pună mâna.La 89 de ani de când a început să o scrie şi la 34 de ani de la moartea autorului apare pe piaţă o nouă carte a lui J.R.R Tolkien. Editor este nimeni altul decât fiul acestuia, Christopher Tolkien. La acest titlu, alcătuit din fragmente scrise de tatăl său şi nefinalizate, Christopher Tolkien a lucrat vreme de 30 de ani.Volumul este ilustrat de Alan Lee, artist care a primit Premiul Oscar pentru contribuţia lui la grafica filmului Întoarcerea regelui.Romanul Copiii lui Húrin începe cu lupta dintre Morgoth, Stăpânul Întunericului, şi o armată de oameni şi elfi. Oamenii sunt învinşi, iar Morgoth îl ia ca prizonier pe Húrin. Pentru că acesta nu se supune voinţei Stăpânului Întunericului, îi sunt blestemaţi copiii. În carte se regăsesc toate mărcile Tolkien pe care le aşteaptă fanii acestuia: elfi, vulturi, pitici, orci, săbii care strălucesc sau dragoni care scuipă foc. Nu lipsesc teme precum eterna confruntare dintre bine şi rău, prieteniile fără moarte sau dragostea interzisă.

După luna noiembrie, pe 4 decembrie, la librăria Mihail Sadoveanu de pe bulevardul Magheru din Bucureşti, la ora 17:00, editura NOMINA lansează „Povestea Ciocolatei”, o culegere de poveşti fantastice despre un aliment pe care toată lumea îl îndrăgeşte, ciocolata!