Posts Tagged ‘angie sage’

h1

S-a lansat SEPTIMUS HEAP 6: FIEFUL!

Octombrie 17, 2012

Din 18 octombire veţi găsi în librării volumul 6 (şi penultimul în acelaşi timp) din seria Septimus Heap, de Angie Sage. Se numeşte FIEFUL (în engleza îi zicea Darke…ceea ce s-ar fi tradus mai degrabă  Întuneric, dar mă rog). Cartea are 640 de pagini, costă 44,99 RON şi este tradusă de Irina Bojin (cea care a tradus şi volumele precedente).

În cea de-a şasea carte a acestei serii magice, Alther Mella este izgonit, un Fief întunecat învăluie Castelul, iar un dragon întunecat se află în libertate. Septimus Heap trebuie să-şi folosească toată priceperea pentru a salva de la distrugere Castelul şi Turnul Vrăjitorilor. Şi pentru aceasta, trebuie să pătrundă în Întuneric, dar nu o poate face singur. Cu ajutorul Jennei, al lui Alther Mella, Marcellus Pye şi fratelui înstrăinat al lui Septimus, Simon Heap, Septimus şi Marcia Overstand se luptă cu Întunericul acaparator. Oare va reuşi Septimus să-şi apere lumea magică? Scrisă cu bine-cunoscutul umor al lui Angie Sage, SEPTIMUS HEAP, CARTEA A ŞASEA: FIEFUL este o captivantă aventură fantastică, plină de momente surprinzătoare, de emoţii neaşteptate şi de întâmplări amuzante.

Ce să mai zic, abia aştept să o citesc. Mai rămâne să apară şi volumul 7, Fyre, şi gata şi cu seria asta minuntată.

Anunțuri
h1

SIRENA de Angie Sage

Mai 8, 2010

Până de curând credeam că MAGIE, primul volum, este şi cel mai bun din seria Septimus Heap. Nu zic că celălalte nu au fost foarte bune, dar mereu am rămas cu impresia că MAGIE a avut ceva mai special. Totuşi, citind SIRENA, am ajuns la concluzia că este cea mai bună carte din serie, un pic mai bună chiar şi decât MAGIE.

Angie Sage a ales momentul perfect să schimbe decorul cărţii, mutând pe parcurs acţiunea de la Castel până pe Insula Sirenei, una dintre cele Şapte Insule şi, în acelaşi timp, un loc ce merită explorat de către cititori. Dacă v-aţi obişnuit cu străduţele din Castel, Hardughia, Portul, Turnul Vrăjitorilor şi aşa mai departe, ei bine, în SIRENA descoperiţi o mulţime de locuri noi şi foarte interesante, care, deşi nu sunt la fel de complexe, vă vor fascina cu siguranţă.

SIRENA este diferită de ceea ce ştiam, dar într-un mod bun, căci păstrează esenţa seriei Septimus Heap, dar schimbă atmosfera, care, pe lângă faptul că este – mai ales de la jumătatea cărţii – foarte alertă, are şi foarte multe răsturnări de situaţie, chiar dacă iniţial pare foarte predictibilă.

Unul dintre personajele pline de umor ce a fost introdus în această carte este Du-Hî, un duh leneş şi nemulţumit, care şi-ar dori mereu să doarmă şi să nu îi respecte ordinele Stăpânului său, Septimus. În contrast cu Du-Hî se află personaje mult mai înfricoşătoare şi mai misterioase, introduse şi ele tot în această carte. Căpitanul Fry, gemenii Crowe şi Sirena sunt noile personaje negative pe care Angie Sage le-a inventat special pentru acest volum. Dacă DomDaniel vi se părea periculos, este foarte posibil să vă schimbaţi mult părerea, căci Sirena, un spirit periculos ce sălăşluieşte în Iscoditoare, un turn de pe Insula Sirenei, le dă de furcă lui Septimus şi prietenilor săi, iar puterea ei nu este deloc de neglijat (este în stare să creeze Proiecţii vorbitoare, lucru foarte dificil).

Pe lângă relaţia dintre Septimus şi prietenii săi, în SIRENA sunt dezvoltate mult şi relaţiile dintre alte personaje, cum ar fi Jenna şi  tatăl ei, Milo Banda, care deşi ar trebui să fie foarte apropriaţi, nu se înţeleg chiar aşa de bine. Iarăşi, Beetle (cunoscut şi sub numele de Cărăbuş) pare să aibă nişte senimente foarte bine ascunse faţă de Jenna, iar Jackey Fry (copilul cruntului Theodophilus Fry) o admiră pe Lucy Gringe, care deja are o relaţie cu Simon.

Aşadar, deşi este o carte în care tema principală este fantasticul combinat cu prietenia şi relaţia în familie, SIRENA (la fel ca şi celelalte cărţi din seria Septimus Heap) are câte puţin din toate, şi cum spuneam şi mai sus, umorul este elementul cheie, care o face şi pe Angie Sage o autoare ceva mai specială.

Cartea se încheie într-un mod ce îi lasă pe cititori cu multe aşteptări pentru următorul volum, DARKE, despre care cred că va fi cel puţin la fel de bun ca acesta. Este păcat că seria Septimus Heap va cuprinde doar şapte volume, căci acest univers pare să mai aibă foarte multe de de dezvăluit.

În loc de final, o să scriu despre ceva ce nu obişnuiesc să precizez în recenziile mele: despre aspectul cărţii. Arată extraordinar!!! Cartonată, cu supracopertă, folio auriu? Ce ar putea fi mai bine de atât? Noroc că cei de la Corint nu au ales să o publice în acelaşi format cu EXPEDIŢIA.

PS: Felicitări şi Irinei Bojin, care, ca întotdeauna, a realizat o traducere foarte reuşită!

h1

Vine, vine primăvara… la Corint Junior (2)

Februarie 22, 2010

În primul rând am o veste foarte bună legată de seria Charlie Bone, de Jenny Nimmo. Volumul 3, Charlie Bone şi Şarpele cel Albastru, apare la sfârşitul lunii februarie- începutul lunii martie în librării! Este tradus de Diana Stănciulescu (care a tradus şi primele două volume din serie, Şcoala de Magie şi Călătorul În Timp), are 320 de pagini, softcover şi un preţ de 44,90 lei.

O taină adâncă pluteşte deasupra Academiei Bloor. În trecut, în mansarda cladirii s-a pierdut un băiat şi de atunci, nici că a mai fost văzut.

Charlie Bone este intrigat dar şi apăsat de propriul lui necaz: unchiul Paton a dispărut.

Deşi am mai făcut-o de multe ori, recomand iarăşi această serie tuturor cititorilor acestui blog!

În al doilea rând, am o altă veste bună. SIRENA, volumul 5 din seria Septimus Heap, va fi hardcover cu supracopertă, ca primele 3 cărţi din serie, Magie, Zborul şi Leacuri. Apariţia cărţii va întârzia însă ceva timp, deoarece editura primeşte traducerea abia pe 5 martie.

În luna martie mai apare o altă carte interesantă,  Fabrica de Talente, de Alex Williams. Traducere de Ana-Maria Nica, cartonată cu supracopertă, 320 de pagini.

Fiori de spaimă, taine, urmăriri periculoase, la viteză maximă ― o poveste extraordinară semnată de un scriitor talentat, deloc obişnuit!

Adam şi Cressida Bloom, deşi fraţi, sunt cum nu se poate mai diferiţi unul de celălalt. În timp ce Adam este o persoană obişnuită, Cressida are un talent ieşit din comun ― când cântă, chiar şi păsările se opresc în loc s-o asculte.

Când fata este invitată să participe la un festival al tinerelor talente, Adam ţine neapărat s-o însoţească. Dar acolo se petrece un lucru misterios: talentul copiilor participanţi dispare. Un virtuoz pianist intrigă publicul cu acordurile sale disonante, un geniu al matematicii nu mai poate face nici măcar înmulţiri…

Cu ajutorul minunatei şi excentricei Amy Swift, fost pilot de curse de maşini, Adam şi Cressida pornesc într-o urmărire periculoasă ca să-l prindă pe hoţul de talente. Chiar dacă are de înfruntat o avalanşă deosebit de puternică sau trebuie să aterizeze forţat pe o pistă de mărimea unei mese, Adam nu se lasă bătut. El face descoperiri uimitoare şi ajunge să dezvăluie taina unei fabrici de… talente. Şi-atunci, poate că Adam nu este o persoană chiar aşa de obişnuită cum el însuşi crezuse mult timp despre sine…

Pe lângă aceste titluri, editura Corint Junior a mai pregătit Focul din Adânc şi Mirrorscape, despre care aflaţi mai multe pe blogul lui Shauki.

h1

Vine, vine primăvara…la Corint Junior

Februarie 1, 2010

S-au adunat atât de multe titluri noi la editura Corint Junior, încât este greu să le cuprind pe toate într-o singură postare, dar asta o să încerc să fac.

În primul rând, în luna ianuarie au apărut câteva cărţi destul de interesante, despre care nu am scris până acum.

STĂPÂNUL DINOZAURILOR, de Justin Richards

-traducere de Sorin Voinea, 352 pagini, 47,50 lei-

Pe străzile înceţoşate ale Londrei victoriene, este pe cale să fie descoperit un secret monstruos…

După ce îi fură portofelul lui George Archer, Eddie Coţcaru’ Hopkins nu are nici cea mai vagă idee că urmează să pătrundă în lumea sinistră a zombilor, asasinilor şi hoţilor de cadavre.

George Archer nu este însă un cetăţean de rând, căci tocmai i se oferise o slujbă în cadrul Departamentului Artefactelor Neclasificate — o secţie ultrasecretă unde se investighează tot ce este bizar şi inexplicabil. În portofelul lui George este însă ascuns un indiciu ce poate dezvălui unul dintre cele mai mari mistere din lume — un secret tăinuit timp de milioane de ani!
Luptându-se să-şi salveze viaţa, Eddie şi George îşi unesc forţele pentru a scăpa de un geniu nebun, care urmăreşte să le afle secretul, pentru a-şi pune planurile înfiorătoare în aplicare. Ajutaţi de redutabilul sir William şi de actriţa Elizabeth Oldfield, pornesc cu toţii într-o cursă contracronometru — o cursă înfiorătoare, la finele căreia trebuie rezolvat misterul ce va opri ca Londra să fie cotropită de creaturile morţii…

CARCERA, de Catherine Fisher

-traducere de Verginica Barbu-Mititelu, 448 de pagini, 49,99 lei-

maginează-ţi o închisoare atât de vastă, încât conţine celule şi coridoare, păduri, oraşe şi mări.

Imaginează-ţi un prizonier lipsit de memorie, convins că vine de Afară – deşi închisoarea a fost sigilată de secole şi un singur om a reuşit să evadeze.

Imaginează-ţi, într-o societate în care timpul este interzis, menţinută într-o lume din secolul al XVII-lea şi condusă de computere, o fată într-un conac, obligată să ia parte la o căsătorie aranjată, prinsă într-un complot de asasinare de care-i e groază şi pe care, totodată, şi-l doreşte.

CLASA A (Cherub, cartea a 2-a), de Robert Muchamore

-traducere de Adrian Deliu, 304 pagini, 44,99 lei-

Atunci când copiii de la CHERUB lucrează sub acoperire, nimeni nu bănuieşte că ei ar fi profesionişti antrenaţi, căutând să se infiltreze în organizaţii criminale care au izbutit să scape de MI5 şi de poliţie ani de-a rândul.

James Adams se află în cea mai importantă misiune a sa de până acum, străduindu-se să-l înfunde pe cel mai puternic traficant de droguri din Europa. El are nevoie de toată pregătirea lui de specialitate, dacă vrea să-l doboare pe omul din vârf.

Motivul pentru care există CHERUB este unul simplu: adulţii nu bănuiesc niciodată că ar fi spionaţi de copii.

În mod oficial, aceşti copii nu există.

FLACĂRA GLORIEI (primul volum din seria Legile Magiei), de Michael Pryor

-traducere de Ioana Avadanei, 368 pagini, 54,9 lei-

O furtună magică şi politică stă să înceapă – iar Aubrey Fitzwilliam se asigură că este fix în mijlocul ei…

Aubrey Fitzwilliam este fiul unui ex-prim ministru proeminent. De asemenea, este magnific la magie, dar se află închis în şcoala militară. Însă îl are alături pe prietenul său, George, care să îl susţină. George l-ar urma pe Aubrey oriunde – şi cu talentul lui Aubrey de a gândi impulsiv şi cu schemele lui îndrăzneţe care îi vor băga pe amândoi în belele, nu este un lucru uşor de făcut.

La o petrecere regală de cinegetică, băieţii descoperă un golem, o creatură magică construită pentru a efectua o singură misiune: să-l omoare pe prinţul Albert. Aubrey şi George sunt sunt declaraţi eroi pentru împiedicarea atentatului – dar cine a trimis golemul şi de ce? Aubrey este mult prea curios ca să poată lăsa autorităţile sa să ocupe singure de asta, iar el şi George încep să investigheze…

Cele de mai sus deja au apărut în luna ianuarie. Luna asta, apar următoarele:

TARA DUNCAN 5- Continentul Interzis, de Sophie Audouin-Mamikonian

-traducere de Emil Paraschivoiu, 560 pagini-

Betty, prietena pământeană a Tarei, a fost răpită de Magister, care o ţine prizonieră pe Continentul interzis. Acesta este condus de Dragoni — aliaţii imperiului Omois —, care nu permit nimănui să pătrundă aici.

Dar Magister reuşeşte să forţeze bariera magică şi o otrăveşte pe Betty. Tinerei nu i-au mai rămas decât câteva ore de trăit, şi doar sângele modificat al Moştenitoarei ar putea să o mai salveze… Or, Tara nu şi-a recăpătat puterile. Iar fără magie, îi este imposibil să lupte contra duşmanului. Cu mult curaj, neţinând cont de pericolele din AltăLume, Tara se reîntoarce în palatul Omois, unde îi convoacă de urgenţă pe prietenii săi. Aceştia răspund cu promptitudine apelului — cu excepţia lui Robin, care a dispărut în mod misterios… Însoţită de elfii violeţi — cei mai de temut războinici ai Reginei Elfilor —, Tara le smulge Dragonilor acordul de a intra pe Continentul interzis. Ajunsă la destinaţie, descoperă că puterea fusese preluată de sângeroasa Regină roşie, iar Dragonii sunt gata de orice ca să tăinuiască un oribil secret.

Va reuşi Tara să o salveze pe Betty din ghearele Reginei roşii şi să-l ţină în şah pe duşmanul ei, Magister? Şi, mai presus de orice, îl va regăsi pe Robin, victima urzelilor Împărătesei din Omois?

În curând şi volumul 6, În capcana lui Magister.

O AFACERE ÎNGROZITOR DE BESTIALĂ, de Băieţii Fioroşi

-traducere de Mirella Ascente, 176 pagini, 44,99 lei, copertă lenticulară-

Eşti destul de curajos?

Când un dragon ajunge la SRPC,

Societatea Regală pentru Protecţia

Creaturilor, un centru de salvare şi ajutor pentru fiarele rare şi pe cale de dispariţie, Ulf vârcolacul descoperă un secret întunecat

şi înfricoşător. Cu ajutorul uriaşului

Orson, al zânei Tiana şi al veterinarului SRPC, dr. Fielding, Ulf trebuie să oprească cel mai ticălos vânător de fiare din lume.

CAPTIVI ÎN YEDAH, de Madeleine L`Engle (cartea a doua din Cvartetul Timpului)

-traducere de Gabriela Stoica, 256 de pagini-

Meg Murry află de la fratele său Charles Wallace că au apărut câţiva dragoni în grădina de legume a fraţilor lor gemeni. Fata se îndoieşte că ar fi adevărat. Crede că fratele ei a văzut ceva ciudat în grădină, dar dragoni… să fim serioşi!
Este foarte puţin probabil! Se va dovedi însă că Charles are dreptate — totuşi, marea de ochi diverşi (veseli, înţelepţi, feroce, jucăuşi, de dragon, cu pleoapele închise) şi de aripi (aflate într-o continuă mişcare) repre zintă în realitate un cherubin (de fapt, o multitudine de cherubini într-unul singur) binevoitor, al cărui nume este Proginoskes, venit să-l salveze pe Charles de o boală gravă.
Când devine limpede că forţele răului — echthroii — îi pun băieţelului viaţa în pericol, pentru Meg şi prietenul ei, Calvin, singurul lucru logic pe care-l pot face este să se
micşoreze suficient, încât să pătrundă în corpul lui Charles, mai precis în Yadah. Ei vor fi ajutaţi de domnul Jenkins şi de ciudatul cherubini. Vor reuşi oare aceşti călători prin timp şi spaţiu să-şi reunească forţele ca să-l salveze pe Charles Wallace?

În martie apare SIRENA, volumul 5 din seria Septimus Heap, de Angie Sage. Rămâne de văzut cum o să fie coperta, cartonată sau broşată, ca la volumul 4. Eu sper să fie cartonată, şi am văzut că aşa îşi doresc cam toţi cititorii.

Coperta de mai jos este făcută de mine, în Photoshop, în lipsa celei originale.

h1

Bookspot Top 2009

Decembrie 28, 2009

Parcă ieri scriam topul Bookspot pentru anul 2008, că a şi venit timpul să scriu un nou top, de această dată pentru 2009, şi să vă urez tuturor un an nou fericit!

Anul trecut pe primul loc se situa Greşeala Vraciului, de Joseph Delaney, urmată imediat de Tunele 2- În Adâncuri. Acum lucrurile stau cam aşa…

Locul 10

SACRIFICIUL VRACIULUI, de Joseph Delaney (editura Corint Junior)

Mi-e greu să pun Sacrificul Vraciului pe locul 10, dar la fel de greu şi să pun celelalte cărţi pe alte locuri. Nu mi-a displăcut, dar parcă nu a fost nici la fel de bună ca primele (deşi iniţial am afirmat că a fost la fel de bună). Oricum , am încredere în Delaney şi sunt sigur că volumul şapte ne va întrece aşteptările.

Locul 9

TÂNĂRUL SAMURAI- CALEA RĂZBOINICULUI, de Chris Bradford (editura Corint Junior)

Nu credeam că îmi vor place atât de mult vieţile samurailor! Am citit cartea în două zile şi mi-a plăcut de la cap la coadă!

Locul 8

CHARLIE BONE ŞI CĂLĂTORUL ÎN TIMP, de Jenny Nimmo (editura Corint Junior)

Chiar mi-a plăcut continuarea aventurilor lui Charlie Bone, un fel de Harry Potter, dar totuşi diferit din foarte multe puncte de vedere. Cred că o să mai dureze ceva până la continuare…

Locul 7

SAGA AMURG, de Stephenie Meyer (editura Rao)

Cele patru cărţi din Saga Amurg au provocat şi în România un adevărat fenomen! Nu sunt obsedat de această serie, nici nu mi se pare chiar aşa de bună cum li se pare altora, însă merită şi ea un loc de onoare în top.

Locul 6

ENIGMA PORTALULUI BLESTEMAT, de P.B. Kerr (editura Corint Junior)

Aproape că uitasem să includ în top această carte, care m-a fermecat, la fel ca şi restul cărţilor din seria Copiii Lămpii Fermecate. Recomand această serie tuturor!

Locul 5

EXPEDIŢIA, de Angie Sage (editura Corint Junior)

Şi această carte a fost foarte bună, continuând în acelaşi stil captivant aventurile lui Septimus Heap. Anul viitor apare Sirena, următorul volum din serie!

Locul 4

STĂPÂNUL INELELOR, de J.R.R. Tolkien (editura Rao)

Merita un loc mai bun în top, dar încă nu am terminat de citit seria (ruşine mie) şi nu m-am putut hotărî. În orice caz, pot spune despre Stăpânul Inelelor că este o carte foarte complexă, descrisă atât de bine încât pare reală. Totuşi limbajul lui Tolkien este un pic mai dificil, aşadar cred că această serie este indicată cititorilor mai mari (peste 12 ani).

Locul 3

TUNELE 3- ÎN CĂDERE LIBERĂ…, de Roderick Gordon şi Brian Williams (editura Corint Junior)

Seria Tunele rămâne una dintre preferatele mele, iar modul în care s-a încheiat Tunele 3 m-a făcut să aştept cu nerăbdare următoarea carte din serie, Closer.

Locul 2

JOCURILE FOAMEI şi SFIDAREA, de Suzanne Collins (editura Nemira)

Jocurile Foamei m-a fascinat. Sfidarea a fost mai bună decât Jocurile Foamei. Dacă începutul nu părea chiar aşa de promiţător, ei bine, până la sfârşit, aveam parte de o acţiune atât de alertă şi captivantă încât nu mai puteam să mă opresc din citit!

Locul 1

ACADEMIA COŞMARURILOR, de Dean Lorey (editura Corint Junior)

Cartea asta m-a fascinat, iar stilul mi-a amintit mult de Harry Potter! Am citit şi volumul doi din serie, care a fost cel puţin la fel de bun. O serie grozavă, pe care o recomand în special băieţilor!

Pentru restul topului, doar urmăriţi articolele mele de pe blog. Însă cărţile din top 10 se află defapt pentru mine toate pe locul 1.

h1

Copiii Lămpii Fermecate 6 şi Septimus Heap 6 au titluri!

Septembrie 10, 2009

Tocmai am aflat titlul celui de-al şaselea volum din seria COPIII LĂMPII FERMECATE, de P.B. Kerr…acesta începe cu F şi este….THE FIVE FAKIRS OF FAIZABAD. S-ar traduce CEI CINCI FACHIRI DIN FAIZABAD, dar având în vedere faptul că titlul trebuie să înceapă cu litera F, probabil că va fi FACHIRII DIN FAIZABAD sau aşa ceva.

De asemenea, am aflat şi titlul celui de-al şaselea volum din seria SEPTIMUS HEAP, de Angie SageDARKE! S-ar traduce ÎNTUNERIC, dar nu pot să vă spun sigur dacă aşa vor traduce şi cei de la Corint Junior. Volumul 6, Sirena, va apărea în România în martie 2010.

h1

Araminta Nălucilă 3: Răpirea Broaştelor

August 8, 2009

Am făcut eu ce am făcut, şi tot la Angie Sage am ajuns. De data asta este vorba despre volumul 3 din seria Araminta Nălucilă, mai exact Răpirea Broaştelor.

Răpirea Broaştelor este cel mai mare volum dintre cele trei publicate la Corint Junior. Are 195 de pagini şi, din câte mi se pare, mai puţine ilustraţii decât primul şi al doilea volum.

Răpirea Broaştelor este şi cel mai amuzant volum din serie pe care l-am citit până acum. În poveste întâlnim şi nişte personaje noi, dar le regăsim şi pe cele vechi. Totuşi, fantoma pajului Edmund lipseşte.

https://i1.wp.com/www.librariaonline.ro/images/products/librariaonline.ro/RapireaBroastelor.jpg

Unchiul Barry şi-a pierdut broaştele şi dă vina pe Araminta, însă aceasta crede că au fost răpite de sora Watkins, infirmiera care se ocupă de unchiul Drak. Astfel, Araminta şi Wanda formează o Agenţie de Detectivi şi pornesc în căutarea broaştelor. Cu prima ocazie în care familia merge la plajă, cele două fete îl iau şi pe Sir Horace în camionetă şi îl roagă să caute la Minunatul Aqualand (fosta Ciupercărie) al bătrânului Morris, locul unde cred că sora Watkins a dus broaştele. Şi au dreptate. Broaştele se află la Aqualand şi sunt folosite în cadrul unui spectacol. Cu ajutorul lui Sir Horace, „detectivele” Nălucilă şi Mag reuşesc să scape de bătrânul Morris şi fiica acestuia, Nora Băgăcioasa. Ele recuperează broaştele lui Barry, iar Sir Horace îşi găseşte comoara pierdută. Iar răsplata pe care o primeşte Araminta de la Barry este uimitoare: „Ştiam eu că la tine sunt!”

În curând…

Volumul 4:  Vampirul Ştrengar (Vampire Brat)

https://i0.wp.com/www.puffin.co.uk/static/images/araminta_spook_vampire_brat.jpg

Volumul 5: Dădacele fantomelor (Ghostsitters)

https://i0.wp.com/www.jimmypickering.com/mediac/400_0/media/Jimmy$20Pickering$20-$20ghostsitters.jpg