Archive for the ‘Nonficţiune’ Category

h1

S-a lansat SFIDAREA (Jocurile Foamei, vol. II)

noiembrie 14, 2009

SFIDAREA, volumul 2 din deja cunoscuta serie Jocurile Foamei, de Suzanne Collins a apărut la editura Nemira. Sunt foarte încântat de această editură, care îşi dă toată silinţa să îşi satisfacă toţi cititorii!

Katniss şi Peeta au câştigat împreună sângeroasele Jocuri ale Foamei, sfidând pentru prima oară în istorie regulile impuse de Capitoliu. Reveniţi în Districtul 12, după toate încercările înfruntate, convinşi cǎ au câştigat o viaţǎ sigurǎ şi decentǎ pentru ei şi familiile lor, sperǎ cǎ va urma o lungǎ perioadǎ de pace. Dar, în timp ce Katniss şi Peeta parcurg obligatoriul Tur al Învingǎtorilor, apar zvonuri despre o revoltǎ printre locuitorii districtelor. Iar în ochii conducǎtorilor, ei sunt sursa acestei rebeliuni. Dacǎ nu vor reuşi să convingă naţiunea Panemului cǎ sunt în continuare îndrǎgostiţi nebuneşte, consecinţele ar putea fi dezastruoase…

Eu am cumpărat deja cartea de la Librăria Cărtureşti din Bucureşti, la un preţ foarte bun (33,99 LEI).  Sfidarea poate fi comandată şi de pe siteul edituri, cu o reducere de 20%.

 

h1

Tânărul Samurai: Calea Războinicului

octombrie 3, 2009

http://shaukisbookcase.files.wordpress.com/2009/07/tanarul_samurai.jpgTÂNĂRUL SAMURAI: CALEA RĂZBOINICULUI este o lecţie de viaţă. O incursiune în Japonia secolului XVII, un tărâm atât de diferit de ceea ce cunoaştem noi, europenii.

Mi-a plăcut totul la această carte. În primul rând am fost foarte fascinat de ideea de a citi despre ceva necunoscut mie. Nu ştiam la ce să mă aştept de la Japonia, de la samurai, ninja şi tradiţiile din acele meleaguri.

Jack Fletcher a fost ghidul meu în lumea Japoniei. Tânărul englez de 12 ani, rămas de unul singur în Japonia, a fost adoptat de unul dintre cei mai renumiţi samurai: Masamoto Takeshi. Viaţa lui se schimbă radical, iar nimic nu mai este ca înainte.

Samuraii sunt persoane foarte bine pregatite atât spiritual cât şi fizic. Calea Samurailor este foarte dură, numai cei mai buni supravieţuiesc. Jack trebuie să urmeze această cale, numită bushido.

Japonezii sunt foarte bine organizaţi şi apreciază foarte mult repesctul. Samuraii, gărzile Împăratului, sunt cei mai buni dintre războnici, care impun o ordine foarte riguroasă.

Dovadă este scena în care un bătrân nu vede alaiul samurailor apropriându-se, iar capul îi este tăiat pentru că nu a făcut o plecăciune.

Lumea Japoniei vine şi mai aproape de cititor datorită cuvintelor japoneze folosite de autor, toate fiind traduse în dicţionarul de la sfârşitul cărţii.

Jack îşi face şi prieteni, dar şi duşmani. Mulţi dintre japonezi nu îi tolerează pe gaijini, adică pe străini. Pentru băiat este foarte greu să îşi găsească un prieten în care să aibă încredere. Diferenţele dintre el şi japonezi sunt atât de mari încât adaptarea la noua sa viaţă este foarte dificilă.

https://i0.wp.com/lh3.ggpht.com/_rwb7iYCfthM/SgiqCfNxMuI/AAAAAAAABR4/Yk_rX6CndSI/warrior.jpg

Coperta americană pentru Calea Războinicului

Şcoala Celor Două Ceruri, Niten Ichi Ryu îi perfecţionează lui Jack educaţia pentru a deveni un samurai, dar este în acelaşi timp şi o mare provocare. Diferiţi sensei îl iniţiază în arta kyujutsu, kenjustsu sau taijustu. Marea ameninţare nu o reprezintă doar periculoşii asasini ninja, ci şi alţi tineri samurai care nu sunt deloc prietenoşi.

Lucrurile iau o întorsătură atunci când este dat startul competiţiei Taryu-Jiai, o luptă între cele două mari şcoli pentru samurai din Kyoto. Jack alături de prietenii săi Saburo şi Akkiko luptă împotriva a trei elevi ai şcolii Yagyu. Dare oare cine va câştiga această competiţie?

Plină de suspans, mister şi foarte captivantă, Calea Samuraiului e o carte pe care le-o recomand tutoror! Pentru mine a fost ca fost un mijloc de relaxare. Am învăţat foarte multe din viaţa japonezilor. Această carte te face să priveşti lumea cu alţi ochi.

Acum aştept continuarea, CALEA SABIEI, care va apărea în curând tot la Corint Junior.

#O carte asemănătoarea acesteia este Shōgun, de James Clavell, apărută în colecţia Biblioteca Adevărul.

#Drepturile de ecranizare pentru Tânărul Samurai au fost cumpărate de compania englezească Coolabi.

h1

YES MAN – SPUNE DA! ORICĂREI PROVOCĂRI

iunie 10, 2009

YES MAN


de Danny Wallace

https://i0.wp.com/www.edituratrei.ro/images/productimage/2171.jpg

UN CUVÂNT POATE SCHIMBA TOTUL!

La editura TREI a apărut de curând o carte foarte interesantă, ce propune un nou mod de a îţi trăi viaţa, o provocare de a spune DA! tuturor propunerilor. Autorul, Danny Wallace, este chiar personajul principal.

Danny Wallace este un tânăr londonez cu o slujbă lejeră de producător la radioul public. Trecut de 25 de ani şi proaspăt despărţit de iubita lui, trece printr-o perioadă în care se izolează şi-şi diminuează progresiv contactele sociale, spre supărarea prietenilor.

Până într-o zi când, într-un autobuz, primeşte un sfat de la un străin misterios, cu barbă: «Spune DA mai des!» Se hotărăşte să urmeze sfatul ca atare şi să nu mai rateze nicio ofertă, invitaţie, provocare sau oportunitate. Timp de un an. În curând viaţa i se schimbă cu totul: acceptă întâlniri în locuri cât se poate de ciudate, dă curs nenumăratelor oferte primite pe Internet, nu refuză niciun cerşetor sau, pur şi simplu, cedează invitaţiei de a bea un pahar în plus, intrând astfel în situaţii nu tocmai uşor de gestionat. Şi slujba lui capătă o nouă turnură: din moment ce spune da responsabilităţilor, i se încredinţează, spre disperarea lui, tot mai multe sarcini. Atitudinea sa pozitivă îl face totuşi din ce în ce mai plăcut tuturor.

YES MAN este o carte autobiografică, a cărei adaptare cinematografică îl are pe Jim Carrey în rolul principal. Deocamdată eu am văzut doar filmul, o comedie bestială, însă sunt sigur că această carte merită citită: vă va schimba percepţia despre viaţă!