Archive for octombrie 2008

h1

Greşeala Vraciului – recenzie

octombrie 26, 2008

Deşi am terminat de citit volumul 5 din seria „Cronicile Wardstone” de Joseph Delaney de mai bine de o săptămână, abia acum mi-am găsit timp să scriu o recenzie cărţii. Aveţi grijă, ceea ce scrie mai jos conţine SPOILERE , adică multe informaţii despre acţiunea şi personajele cărţii.

Tom pleacă din Chipenden spre Caster, unde urmează să stea timp de şase luni la Bill Arkwright, un fost ucenic al vraciului Gregory care acum este vraciul din nordul comitatului. Sosirea unui grupi de arcani în Chipenden grăbeşte plecarea lui Tom spre nord, vraciul considerând că Chipenden şi împrejurimile au devenit un loc periculos. Aşadar, vraciul, Tom şi Alice pleacă spre Caster. De acolo, Tom merge de-a lungul canalului până ajunge în nord, la moara lui Arkwright. Arkwright nu este acolo însă dimineaţa următoare apare şi face cunoştinţă cu Tom. Primele zile de ucenicie la Arkwright sunt un chin pentru Tom. Acesta este complet diferit faţă de domnul Gregory. El este mult mai exigent şi uneori chiar violent, din cauza faptului că bea destul de mult. Totuşi, Tom învaţă multe lucruri de la Arkwright, printre care şi să înoate şi să se lupte mai bine cu toiagul. Arkwright este specialist în vrăjitoare de apă şi alte creaturi acvatice (de exemplu kelpiile şi trombele). Într-o zi, Tom este atacat de vrăjitoarea de apă Morwena (fiica Diavolului), care îl răneşte la ureche. Tom scapă şi vrăjitoarea este temporar alungată. Arkwright crede că Diavolul a pus-o pe Morwena să îl omoare pe Tom, el nefiind capabil să îl omoare din cauza unei protecţii pe care mama lui Tom (o vrăjitoare lamia) i-a oferit-o acestuia. Aşadar, Arkwright decide să plece împreună cu Tom şi cei doi câini ai săi ( Gheară şi Colţ) în căutarea Morwenei. Pentru asta, au nevoie de ajutorul sihastrului din Cartmel. domnul Jennings. Acesta îi spune lui Arkwright unde se află Morwena în urma unui târg. Arkwright şi Tom merg spre Coniston. Arkwright se îmbată după ce merge la un han şi este răpit de Morwena în timp ce Tom nu se afla lângă el. Colţ, câinele lui Arkwright este găsit mort iar Tom fuge alături de Gheară spre moara lui Arkwright. De acolo, pleacă cu domnul Gilbert (cel care îl arpoviziona pe Arkwright) şi Alice (care venise la moară) spre Caster. Gilbert se dovedeşte a fi Diavolul transfigurat. Adevăratul Gilbert este mort. Vraciul Gregory vine şi îi salvează pe Tom şi Alice. Toţi trei se întorc la moară. De acolo, pleacă spre sihastrul din Cartmel, pentru a afla unde se află Arkwright (dacă se mai află în viaţă). Descoperă că Arkwright este prizonier pe o insulă. Îl salvează şi se întorc la moară, unde Tom rămâne alături de Arkwright pentru a-şi încheia ucenicia iar vraciul pleacă spre Chipenden. Alice este alungată, doarece este prinsă de vraci folosind magie întunecată.
Cam asta este tot ceea ce e important despre carte. Trebuie însă să vă mai precizez că Morwena este ucisă de Tom cu ajutorul vrăjitoarei asasine Grimalkin şi că este posibil ca Alice să fie fica Diavolului. Încă un lucru: mama lui Tom urmează să vină acasă din Grecia şi să se întâlnească cu Tom şi ceilalţi fii ai ei.
Aici se termină SPOILERELE.Mie mi-a plăcut foarte mult această carte. Citiţi-o cât mai repede, dar nu înainte de a citi şi primele 4 volume. NU UITAŢI: Pe 6 noiembrie Joseph Delaney soseşte în România! Programul vizitelor sale este următorul : autografe şi lansare de carte la Librăria Diverta Magheru în data de 7 noiembrie 2008, la ora 18:00, şi la librăria Şt. O. Iosif din Braşov, pe 8 noiembrie 2008, la ora 12:00.

h1

Tunele 2- În Adânc

octombrie 18, 2008


„În Adânc” este titlul celui de-al doilea volum din seria „Tunele” ,scrisă de autorii Roderick Gordon şi Brian Williams.
Descrierea cărţii:„Aventura din Tunele e departe de a se fi încheiat pentru Will Burrows.
Încercarea de a-şi găsi tatăl îl aruncă şi mai adnîc în subteran. Şi, ca şi cum căldura şi întunericul nu ar fi fost şi aşa destul de rele, Will descoperă un complot al Styx, cu implicaţii teribile pentru toţi cei care trăiesc în Suprasol.
Şi mai are şi o soră cu care nu şi-a încheiat socotelile…”

Mai mult de atât, a fost confirmat: Roderick Gordon şi Brian Williams vor veni în România în perioada 19 – 22 noiembrie, în perioada în care va avea loc şi târgul Gaudeamus, unde probabil vor fi prezenţi.

h1

S-a lansat "Greşeala Vraciului" !

octombrie 12, 2008

Cel de-al cincelea volum din seria „Cronicile Wardstone, de Joseph Delaney, s-a lansat vineri, 10 octombrie. El poate fi cumpărat de la majoritatea librăriilor şi costă în jur de 38 LEI. Editura care a publicat cartea este CORINT JUNIOR. Primul capitol se numeşte „Şilingul Regelui”. Uitaţi o poză cu coperta cărţii:

h1

Fetiţa în Rochia cea Albă

octombrie 8, 2008


Era sâmbătă iar Jim mergea în pădure cu părinţii săi.

Au mers până în pădure pe jos, deoarece aceasta era foarte aproape de casa lor. Când au ajuns în pădure, şi-au ridicat cortul şi au adormit repede, deoarece erau obosiţi după drumul dintre casă şi pădure. Dar, la miezul nopţii, Jim s-a sculat. Brusc, s-a auzit ceva. Era o un râset înfundat care părea să vină de la o fetiţă. Jim a crezut că mama lui era cea care chicotea, dar a observant că aceasta dormea, la fel şi tatăl său. Aşadar, a ieşit din cort şi s-a uitat împrejur. Era o lumina albă şi palidă în vecinătatea unui copac mare. Jim s-a dus în locul de unde venea lumina şi a desocperit că în realitate lumina provenea de la o fetiţă.Ce se petrecea?

Fetiţa părea să aiba aproximativ 8 ani. Purta o rochie lungă şi albă şi avea un frumos păr alb ,drept şi lung. Ea era cea care chicotea într-una. Părea să nu ştie că Jim se uita la ea. A continuat să chicotească. Prima oară, Jim era foarte curios, dar nu îndrăznea să spună ceva. Apoi, a întrebat-o pe fetiţă: “Cine eşti tu?”.Vocea i-a sunat neobişnuit, deoarece era un pic cam crispat. Fetiţa a râs zgomotos apoi s-a oprit.Ea răspunse “Nu observi? Port o rochie albă. Sunt Fetiţa în Rochia cea Albă.Jim crezu că fetiţa glumeşte, aşa că a spus: “Şi ce faci în pădure la o oră atât de târzie?” Fetiţa nu a răspuns. Jim s-a întors în cort pentru a le spune părinţilor săi despre fetiţă. Şi-a trezit părinţii şi le-a zis că în pădure este o fetiţă care părea să se fi rătăcit. Tatăl lui Jim a ieşit din cort dar fetiţa nu părea să fie nicăieri. Dispăruse. Părinţii săi au crezut că glumeşte aşa că l-au pedepsit.

Peste trei zile, Jim citea o carte despre fantome. Găsise cartea în biblioteca şcolii. I-a plăcut deoarece avea o mulţime de ilustraţii. În una dintre ilustraţii, apărea o feţiţă. Fetiţa strălucea ,purta o rochie albă şi avea un păr lung, drept şi alb. Sub ilustraţie era scris: “Fetiţa în Rochia cea Albă- o fantomă care trăieşte în pădure şi obişnuieşte să şuşotească şi să facă zgomote pentru a îi speria pe turişti. Jim presupuse că fetiţa pe care o întâlnise în pădure era o fantomă. Din acest motiv dispăruse atât de brusc. După această excursie cu cortul, Jim a decis să nu mai doarmă în pădure din nou. În final, le-a arătat ilustraţiile părinţilor săi. Nu au crezut ce spunea. “De ce nu au părinţii imaginaţie?” se întrebă Jim.

h1

Roverandom…căţeluşul care a calătorit pe Lună

octombrie 5, 2008

Roverandom este o poveste pentru copii scrisă de J. R. R. Tolkien publicată în anul 1998 în care sunt povestite aventurile unui căţelus pe nume Rover care ajunge atât pe Lună cât şi sub ape. Rover l-a suparat pe un vrăjitor numit Artaxerxes, care l-a transformat într-un câine de jucărie. Rover a fost vândut la un magazin de jucării unor copii. Copiii aceia sunt defapt copiii lui Tolkien: Michael, Christopher şi John Tolkien. Roverandom este pierdut de către copii şi este găsit de un vrajitor al nisipurilor, Psamathos, care îl trimite pe Lună prin intermediul pescăruşului Mew. Pe Luna, Rover este îngrijit de Omul de pe Luna, un vrăjitor care creează vise şi care are un câine numit tot Rover. Astfel, Rover al nostru îşi schimbă numele în Roverandom, pentru a nu fi confundat cu celălalt câine. De aici încolo Roverandom are o mulţime de aventuri, ajungând în lumea de sub ape, găsindu-l pe Artaxerxes si redevenind un câine obişnuit. În România, cartea „Roverandom” poate fi găsită la editura RAO.
h1

Hobbitul

octombrie 5, 2008


Hobbitul este un roman fantasy publicat de J. R. R. Tolkien în anul 1937 considerat cel mai important roman al secolului XX (pentru adulţi). Hobbitul poate fi considerat un preludiu al seriei Stăpânul Inelelor. De-a lungul cărţii ne sunt povestite aventurile hobbitului Bilbo Baggins, care pleaca alături de o ceată de gnomi (printre care şi Thorin Scut de Stejar) în căutarea comorii gnomilor, ascunsa în adâncul Muntelui Singuratic şi păzită de fiorosul dragon Smaug Magnificul. Pe parcursul călătoriei, Bilbo şi gnomii sunt ajutaţi de către Gandalf Vrăjitorul, Elrond Regele Elfilor şi de Beorn, uriaşul care se poate transforma în urs. Ei înfruntă goblinii din Munţii Ceţoşi, wargii (un fel de lupi), scapă din mâinile Elfilor Pădureni. Îndeplinirea misiunii necesită sacrificii, aşa ca la întoarcerea în Hobbiton (satul unde locuiesc hobbiţii) , unii dintre gnomi nu vor mai fi în viaţă. Tot în cadrul romanului Hobbitul , aflăm şi cum a fost găsit Inelul Puterii (în jurul căruia se învârte toată acţiunea din trilogia Stăpânul Inelelor) şi îl cunoaştem pe Smeagol (sau Gollum), creatura care deţinea inelul.

h1

Doi ani de vacanţă, de Jules Verne

octombrie 2, 2008


Dacă vă plac cărţile de aventura simple, fără elemente fantastice în compoziţia lor, vă sugerez orice roman de Jules Verne. Unul dintre acesta este „Doi ani de vacanţă”, publicată la editura CORINT. Este un roman captivant, care deşi este destul de lung, te captivează încă de la început prin acţiunea continuă, descrierile personajelor şi transmiterea unui sentiment care îţi dă iluzia că ceea ce citeşti este real. Poate fi considerată o carte pentru copiii, dar şi un adult o poate citi. Întreaga carte prezintă pregătirea pentru viaţă a 15 băieţi cu vârste cuprinse între 8 şi 14 ani. Aceşti băieţi sunt elevii pensionului Chairman, din Auckland, Noua Zeelandă. Ei naufragiază pe o insula părăsită din Oceanul Pacific ca urmare a unei fapte nechibzuite realizată de unul dintre elevi. Totuşi, pe insula întâlnesc multe greutăţi dar şi un cămin şi multe vietăţi ce le constituie hrana. Reuşesc să îşi suporte destinul nefericit şi să izbutească să se întoarcă în Noua Zeelandă, dar asta necesită sacrificii şi multă trudă.
Este o carte foarte bună care merita citită!Din aceeaşi serie: „De la Pământ la Lună”, „Steaua Sudului”, „Castelul din Carpaţi” şi multe altele.