Posts Tagged ‘nemira junior’

h1

RĂZBOIUL PULBERII NEGRE de Naomi Novik, în curând la Nemira!

Ianuarie 13, 2013

Războiul Pulberii Negre, al treilea volum din seria TEMERAIRE, scrisă de Naomi Novik, va apărea pe 27 ianuarie la editura Nemira. Din aceaşi serie au mai apărut Dragonul Maiestăţii Sale şi Tronul de Jad.

temer3

TEMERAIRE este o serie de romane de istorie alternativă, în care autoarea, Naomi Novik, prezintă Războaiele Napoleoniene într-o manieră inedită, combinând istoria cu fantasticul şi dând naştere unei poveşti foarte reuşite, în care este prezentată aventura lui Will Laurence, pilotul dragonului Temeraire, care luptă alături de celelalte forţe de luptă din secolul XVIII, corăbiile şi armata terestră.

Anunțuri
h1

Jocurile Foamei, de Suzanne Collins

Septembrie 17, 2009

https://i2.wp.com/www.clopotel.ro/funny/imgs/concursuri/File/Jocurile-foamei.jpgNu mi-am imaginat că Jocurile Foamei (Suzanne Collins, editura Nemira Junior) va fi o lectură atât de captivantă. Trebuie să recunosc că atunci când am citit din primul capitol pe siteul editurii Nemira, nu am fost prea impresionat, chiar am renunţat după câteva pagini. Probabil că avusesem o zi proastă. Mi-am luat Jocurile Foamei de când a apărut, dar până acum nu mi-am făcut „curajul” să o citesc.

După ce terminasem primul capitol, deja intrasem în pielea personajului Katniss Everdeen şi începusem să înţeleg situaţia dificilă a acesteia. Katniss locuieşte în ceea ce a fost odată America de Nord, mai exact în Naţiunea Panem. Naţiunea Panem a avut la început 13 districte, dar în urma unei rebeliuni a districtelor asupra Capitoliului, conducerea acestora, a fost distrus districtul 13. Katniss locuieşte în districtul 12, cel mai sărac dintre toate.

Ca simbol al supremaţiei Capitoliului, în fiecare an are loc un spectacol sângeros, Jocurile Foamei. Un băiat şi o fată din fiecare district, în total 24 de persoane cu vârste curpinse între 12 şi 18 ani, sunt lăsaţi de unii singuri într-o arenă unde nu există decât o singură regulă: TREBUIE SĂ SUPRAVIEŢUIEŞTI.

Katniss ajunge să participe la aceste Jocuri ale Foamei, iar până la sfârştitul cărţii se află într-o continuă luptă pentru a-şi păstra viaţa. Dar niciodată nu se şte dacă va reuşi să supravieţuiască printre ucigaşi profesionişti, „colegii ei de joc”.

Sfârşitul a fost, într-adevăr, impresionant. Abia aştept continuarea cărţii, volumul 2, Catching Fire. Sunt curios ce idei mai are această talentată autoare.

N-aş putea spune că Jocurile Foamei a fost o carte fantasy, ci mai degrabă o carte SF şi de pură aventură! O recomand tuturor, nu o veţi putea lăsa din mână!