h1

Vine, vine primăvara… la Corint Junior (2)

Februarie 22, 2010

În primul rând am o veste foarte bună legată de seria Charlie Bone, de Jenny Nimmo. Volumul 3, Charlie Bone şi Şarpele cel Albastru, apare la sfârşitul lunii februarie- începutul lunii martie în librării! Este tradus de Diana Stănciulescu (care a tradus şi primele două volume din serie, Şcoala de Magie şi Călătorul În Timp), are 320 de pagini, softcover şi un preţ de 44,90 lei.

O taină adâncă pluteşte deasupra Academiei Bloor. În trecut, în mansarda cladirii s-a pierdut un băiat şi de atunci, nici că a mai fost văzut.

Charlie Bone este intrigat dar şi apăsat de propriul lui necaz: unchiul Paton a dispărut.

Deşi am mai făcut-o de multe ori, recomand iarăşi această serie tuturor cititorilor acestui blog!

În al doilea rând, am o altă veste bună. SIRENA, volumul 5 din seria Septimus Heap, va fi hardcover cu supracopertă, ca primele 3 cărţi din serie, Magie, Zborul şi Leacuri. Apariţia cărţii va întârzia însă ceva timp, deoarece editura primeşte traducerea abia pe 5 martie.

În luna martie mai apare o altă carte interesantă,  Fabrica de Talente, de Alex Williams. Traducere de Ana-Maria Nica, cartonată cu supracopertă, 320 de pagini.

Fiori de spaimă, taine, urmăriri periculoase, la viteză maximă ― o poveste extraordinară semnată de un scriitor talentat, deloc obişnuit!

Adam şi Cressida Bloom, deşi fraţi, sunt cum nu se poate mai diferiţi unul de celălalt. În timp ce Adam este o persoană obişnuită, Cressida are un talent ieşit din comun ― când cântă, chiar şi păsările se opresc în loc s-o asculte.

Când fata este invitată să participe la un festival al tinerelor talente, Adam ţine neapărat s-o însoţească. Dar acolo se petrece un lucru misterios: talentul copiilor participanţi dispare. Un virtuoz pianist intrigă publicul cu acordurile sale disonante, un geniu al matematicii nu mai poate face nici măcar înmulţiri…

Cu ajutorul minunatei şi excentricei Amy Swift, fost pilot de curse de maşini, Adam şi Cressida pornesc într-o urmărire periculoasă ca să-l prindă pe hoţul de talente. Chiar dacă are de înfruntat o avalanşă deosebit de puternică sau trebuie să aterizeze forţat pe o pistă de mărimea unei mese, Adam nu se lasă bătut. El face descoperiri uimitoare şi ajunge să dezvăluie taina unei fabrici de… talente. Şi-atunci, poate că Adam nu este o persoană chiar aşa de obişnuită cum el însuşi crezuse mult timp despre sine…

Pe lângă aceste titluri, editura Corint Junior a mai pregătit Focul din Adânc şi Mirrorscape, despre care aflaţi mai multe pe blogul lui Shauki.

Anunțuri

12 comentarii

  1. Este o veste buna ca apare Sirena, si mai ales ca va fi hardcover cu supracopertă ca primele 3. Sper sa o scoata si pe a 4-a hardcover cu supracopertă, ca sa am toate volumele aparute in editia asta.
    De Charlie Bone şi Şarpele cel Albastru inca nu stiu ce sa zic, ca nu am incercat primele 2 carti, ca nu am prea avut timp cu scoala si olimpiadele astea. Dar le voi incerca cat de curand toate 3 volumele din serie, pentru ca mi se par destul de interesante, chiar daca ideea mi se pare umpic ca si cea de la Harry Potter.


  2. Ideea este asemanatoare cu cea din Harry Potter, insa cartile au aparut inaintea seriei Harry Potter, asa ca nu au cum sa o copieze.


  3. O veste buna si una rea.Sunt un mare fan al colectiei septimius heap.Deci asta inseamna ca primim vol 5 sirena pe la sf lui martie?


    • Cred ca mai tarziu 😦


  4. Prima carte din seria Harry Potter a aparut cu cinci ani inainte de prima carte din seria Children of the Red King a lui Jenny Nimmo, asa ca cea din urma a avut foarte bine cum sa o copieze.


    • Da, ai dreptate. M-am grabit. Adevarul e ca Charlie Bone a fost scrisa inaintea lui HP, dar publicata dupa.


  5. Charlie Bone!Charlie Bone!In sfarsit!Carte de copii ce-i prinde pe astia care nu mai sunt copii(sunt si eu pe acolo).Ms de veste!


  6. De abea astept sa apara Charlie Bone….si restul pare destul de interesante


  7. Vlad u nu mai scoti nimic nou chestia asta cu vinve vine primavara (2) o tii de 1 sap si ceva.Mai adu si u ceva nou.Daca nu poti iati ma niste ajutoare.


    • Rosian, fa-ti tu un blog si scoate cate vrei 😉


    • Stii ceva, Rossian? Incepi sa intreci masura si sa devii cam nesimtit, nu crezi? Fa bine si respecta blogurile astea, da?

      Vlad, restrictioneaza-i dreptul de a comenta pe blog…


  8. Si dupaia eu de cine mai rad?:))



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: