h1

Measle şi Vrăjmintitul, de Ian Ogilvy

Septembrie 26, 2009

https://i1.wp.com/www.edituracorint.ro/images/MeasleVrajmintitul.jpgNu mi-aş fi putut imagina că voi citi o carte atât de mică, dar atât de bună! Measle şi Vrăjmintitul este un fantasy de cea mai bună calitate. În timp ce citeam, vizualizam fără oprire imaginea personajelor simpatice ale lui Ian Ogilvy. Bineînţeles, şi ilustraţiile sugestive au fost de mare ajutor.

Este o poveste SIMPLĂ, dar MINUNATĂ. M-a capitvat de la prima până la ultima pagină.

În Measle şi Vrăjmintitul, Ian Ogilvy ne prezintă tragedia lui Measle, probabil cel mai ghinionist băieţel din lume. Tragedia lui Measle este împachetată atât de bine în ambalajul fantasy, încât la un moment dat mi-am dorit eu să fiu în locul lui, să am aceleaşi trăiri şi aventuri. Measle Stubbs are 10 ani şi este un orfan cu o moştenire fabuloasă, dar fiindcă este minor a fost lăsată în grija rudei sale îndepărtate, Basil Tramplebone.

Basil este cel mai rău tutore posibil. Egoist şi lipsit de sentimente, Basil Tramplebone preferă să folosească toţi bani lui Measle pentru propriile interese, printre care se numără şi îngrijirea machetei sale din mansardă. Macheta aceasta este probabil cea mai detaliată şi mai îngrijită replică miniaturală a unui orăşel industrial, cu trenuri electrice care înconjoară oraşul îmbâcsit de praf de cărbune. Nici lui Measle nu îi vine să creadă că Basil a reuşit să construiască aşa ceva, iar cea mai arzătoare dorinţă a sa este aceea de a se juca într-o zi cu macheta tutorelui său.

Measle reuşeşte să rămână pentru prima oară în viaţa sa singur acasă: prilejul perfect să se joace la macheta lui Basil. Aşadar, după ce îşi umple buzunarul cu morcovi din frigider, băieţelul urcă în pod şi începe să se joace, fascinat, cu miniaturile trenuleţelor ce i se par extraordinare.

Am fost ţinut în suspans în toată perioada în care Measle s-a jucat cu trenuleţele, iar sosirea bruscă a lui Basil în pod mi-a tăiat răsuflarea, şi a trebuit să trag aer în piept pentru a citi în continuare. Bineînţeles, Measle este pedepsit de către Basil, iar de aici autorul începe să dezvolte latura fantastică a acestei cărţi.

Measle nu este pedepsit într-un mod obişnuit, el este micşorat la doi centimetri de către Basil şi lăsat să se descurce pe machetă. Dar Measle nu este singurul în această lume miniaturală a ciudatului Basil Tramplebone. El mai întâlneşte şi alte persoane care au ajuns nemişcate după ce au mâncat limonadă şi gogoşi otrăvite, lăsate special de către Basil pe machetă. Morcovii îi readuc însă la normalitate.

book cover of   Measle and the Mallockee    (Measle, book 3)  by  Ian OgilvyDin acest moment, Measle şi prietenii lui încearcă tot posibilul să supravieţuiască şi să readucă lucrurile la normal, o minsiune destul de dificilă. Cum ar putea nişte omuleţhttps://i2.wp.com/www.fantasticfiction.co.uk/images/n26/n132004.jpgi de doi centimetri să îi înfrunte pe Basil, pe creatura din pod şi pe…un gândac uriaş?

Vă las pe voi să aflaţi aceste lucruri, şi multe altele, citind MEASLE ŞI VRĂJMINTITUL, de Ian Ogilvy (editura Corint Junior).

A fost o lectură cu mult peste aşteptările mele, şi sunt foarte fericit că va avea şi continuări: Measle şi Dragodonul şi Measle şi Magitainica.

Recomand această carte şi tuturor fanilor O SERIE DE EVENIMENTE NEFERICITE: Basil Tramplebone seamănă foarte mult cu nemernicul de Conte Olaf!

2 comentarii

  1. Suna interesant, cred ca am s-o cumpar pentru vacanta de iarna:D, dar m-am interesat si sunt 5 volume nu doar 3

    Measle and the Slithergoul
    http://www.fantasticfiction.co.uk/o/ian-ogilvy/measle-and-slithergoul.htm

    Si Measle and the Doompit

    http://www.fantasticfiction.co.uk/o/ian-ogilvy/measle-and-doompit.htm


  2. Da, stiu ca sunt 5 volume, dar numai la urmatoarele 2 le stiam titlul romanesc, asa ca am scris numai despre ele (mai multe informatii se gasesc si in ultima pagina a cartii).



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: