h1

Harry Potter şi Piatra Filozofală

Decembrie 13, 2008

Probabil că dacă vreţi să începeţi să citiţi cărţi fantasy, una dintre primele cărţi pe care le-aţi putea citi ar fi volumul întâi din seria de succes a autoarei J. K. Rowling, „Harry Potter şi Piatra Filozofală”. În acest articol intenţionez să ofer cititorilor care nu au avut ocazia să citească această minunată serie o perspectivă asupra primului volum, un fel de inviaţie la lectură. Sunt mulţi care spun că au văzut filmele, ştiu deja despre ce e vorba sau nu vor să citească cărţile din cineştiece motiv. Sper că, citind următoarele rânduri, veţi deveni curioşi şi veţi încerca să citiţi şi Harry Potter, una dintre cele mai bune serii de cărţi fantasy din lume.

În primul rând, vreau să precizez că până la apariţia lui Harry Potter, genul fantasy nu a produs un fenomen ca cel creat acum. Mai ales în România, zeci de cărţi fantasy au apărut abia după ce editura EGMONT a publicat volumele cu Harry Potter, în traducerea Ioanei Iepureanu. Primul volum din serie, intitulat „Harry Potter şi Piatra Filozofală” ( „Philosopher’s Stone”) are şi denumirea de ” Harry Potter şi Piatra Vrăjitorului” ( „Sorcerer’s Stone”). Editura EGMONT a utilizat primul titlu. Cartea a fost lansată în anul 1997 în Marea Britanie, la editura BLOOMSBURY, în România fiind lansată ulterior, în 2002, la editura EGMONT.

Editura EGMONT despre „Harry Potter şi Piatra Filozofală”:

„Primul volum al seriei ni-l prezintă pe Harry Potter, un băieţel obişnuit până la zece ani (cel puţin aşa credea el!), când primeşte o invitaţie pentru anul următor la Hogwarts, Şcoala de Magie, Farmece şi Vrăjitorii. De acum încolo, începe să trimită şi să primească scrisori cu… bufniţa, se luptă cu forţele răului, are parte de fel de fel de întamplări stranii şi, mai ales, învaţă să joace Vâjhaţ. Ca toţi vrăjitorii, nu-i aşa?”

Editura EGMONT despre seria Harry Potter:

„Prin succesul fără precedent de care s-a bucurat, seria „Harry Potter” s-a dovedit a fi un adevărat fenomen editorial. Romanele lui J.K. Rowling prezintă o lume magică, o lume a copiilor, în care adulţii nu pot pătrunde decât prin ochii celor mici, iar Hogwarts – Şcoala de Magie, Farmece şi Vrăjitorii – este un loc extraordinar, plin de fantezie, despărţit de realitate doar printr-un perete extrem de subţire…Fiecare volum prezintă un an de studiu la Hogwarts, unde Harry trece prin aventuri care îţi vor tăia respiraţia.”

AICI ÎNCEP SPOILERELE

Harry Potter este un băiat de 1o ani care locuieşte în Londra alături de rudele sale, unchiul Vernon Dursley, mătuşa Petunia Duresley şi vărul său, Dudley Dursley. Rudele sale nu se comportă prea frumos cu el, fiind uneori chiar nedrepţi cu el. Când Harry urmează să împlinească 11 ani, familia Dursley primeşte sute de scrisori adresate băiatului, invitaţii la o şcoală aparent necunoscută, Hogwarts. Harry e curios să vadă ce scrie în scrisori , dar unchiul şi mătuşa sa îi interzic să i le citească. În momentul în care scrisorile sosesc în continuu, aduse de bufniţe ciudate , unchiul Vernon se enervează, hotărând că trebuie să se mute temporar undeva unde să nu îi poată găsi nimeni. Încearcă mai mult locuri şi, într-un final, se stabilesc într-o mică colibă de pe o insuliţă de la malul mării. Acolo, în noaptea de 31 iulie, când Harry Potter împlinea 11 ani, cineva intră cu forţa în colibă, smulgând uşa din balamale. Este uriaşul Rubeus Hagrid, trimis de la Şcoala de Farmece şi Vrăjitorii Hogwarts să îl anunţe pe Harry că a fost acceptat la şcoală şi este invitat de Albus Dumbledore, directorul şcolii şi Minerva McGonagall, directoarea adjunct, să se prezinte la peronul 9 ¾ de la Gara King’s Cross din Londra, de unde urmează să ia trenul Hogwarts Express spre şcoală pe data de 1 septembrie. Harry accepta oferta, şi, chiar dacă rudele sale se împotrivesc la început, pleacă alături de Hagrid. Ba mai mult, Harry află că şi părinţii săi adevăraţi au fost vrăjitori şi au murit ucişi de un anumit Cap-de-Mort, un vrăjitor întunecat ce a dispărut în urmă cu ceva timp şi i-a lăsat lui Harry urmă o cicatrice în formă de fulger pe frunte atunci când i-a ucis părinţii. Pe 1 septembrie, merge în Gara King’s Cross şi trece printr-un perete pentru a ajunge la peronul 9¾. În tren, Harry stă alături de Ronald Weasley (Ron) şi o cunoaşte şi pe Hermione Granger. Ron îi povesteşte despre şcoală şi despre broscuţele de ciocolată, foarte cunoscute în lumea vrăjitorilor. Lui Harry încă nu îi vină să creadă că este un vrăjitor şi este foarte curios. Când ajunge la gara din Hogsemeade, sătucul apropriat de Hogwarts, Harry şi ceilalţi boboci traversează un lac cu ajutorul bărcilor şi ajung la Hogwarts.
Elevii şcolii Hogwarts sunt împărţiţi în 4 grupuri: Cercetaşii, Viperinii, Astropufii şi Ochi-de-Şoim. Viperinii nu au o reputaţie prea bună printre elevi, deoarece sunt vrăjitori care dispreţuiesc Încuiaţii (persoanele fără puteri magice) şi consideră că numai cei cu sânge-pur merită să fie vrăjitori. Harry îl cunoaşte pe Draco Reacredinţă (în original Malfoy), un băiat care vrea să ajungă neapărat la Viperini şi îi spune lui Harry să-şi aleagă prietenii cu multă grijă. Harry îşi dă imediat seama că Draco este un Viperin tipic. Jobenul Magic, o pălărie vrăjită, are rolul de a grupa bobocii în cele 4 grupe. Harry, Ron şi Hermione intră în grupul Cercetaşilor, grup în care se aflau şi fraţii mai mari ai lui Ron, Percy, Fred şi George.

Harry este pregătit cu rechizite şi o baghetă magică pe care le-a cumpărat de pe Aleea Diagon alături de Hagrid.Domnul Ollivander, vânzătorul baghetei, îi spune lui Harry că bagheta sa magică are în interior o pană a aceluiaşi phoenix de la care o avea bagheta vrăjitorului Cap-de-Mort (în original Voldemort).

Printre materiile studiate la Hogwarts se numără şi Apărarea Contra Magiei Negre (profesorul Quirell), Transfiguraţia (profesoara McGonagall), Farmecele ( profesorul Flitwick), Ierbologia (profesoara Lăstar, în original Sprout) şi Poţiunile (antipaticul profesor Plesneală, în original Snape). Harry învaţă multe lucruri noi şi este fascinat de lumea vrăjitorului. Cunoaşte creaturi precum centaurii, fantomele (la Hogwarts sunt 4 fantome importante: Nick Aproape Făr’ de Cap, Baronul Sângeros, Doamna Gri şi Călugărul cel Gras) sau strigoii (Peeves este strigoiul şcolii).

Harry află despre piatra filozofală şi se documentează despre ea. Află că Nicolas Flamel este inventatorul ei şi că poate să ofere viaţă veşnică. Apoi, Harry începe să creadă că profesorul Plesneală e implicat în ceva ciudat atunci când un trol este eliberat din pivniţă. Harry merge în pivniţă alături de prietenii săi. Cei trei sunt acoperiţi de pelerina invizibilă, pe care Harry a moştenit-o de la tatăl său. După ce îl înfruntă pe Fluffy, câinele cu trei capete, scapă de laţul diavolului, o plantă periculoasă, au de aface cu nişte poţiuni ciudate şi o partidă de şah pe cinste, Harry trebuie să îl înfrunte pe Quirell, nu pe Plesneală, aşa cum îşi imagina el. Da, Quirell dorea să fure piatra filozofală, care era ascunsă la Hogwarts. Dar, Quirell se dovedeşte a fi posedat de Cap-de-Mort, fiind un fel de om cu două capete. Un farmec suprem care s-a creat la moarte mamei sale îl apără pe Harry de Cap-de-Mort. Quirell moare şi întunecatul vrăjitor, un suflet fără corp, dispare. Piatra filozofală este distrusă şi Harry vorbeşte cu Albus Dumbledore despre tot ceea ce s-a întâmplat. Totul se termină cu bine, Cercetaşii câştigă Cupa Caselor şi Cupa de Vâjthaţ (un sport practicat de vrăjitori) iar Harry se întoarce acasă după ce Hagrid îi oferă cadou un album cu poze de familie în care apar părinţii lui Harry.

AICI SE TERMINĂ SPOILERELE

Citiţi cărţile, nu o să vă pară rău! Nu vă bazaţi pe teorii precum cea că Rowling foloseşte elemente oculte şi alte bazaconii. Până la urmă este o carte, nu realitate! Dar, într-adevăr, este scrisă atât de bine încât uneori ai iluzia că citeşti istorie, nu ficţiune!


Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: